Numit de Radio Romania Muzical “o adevărată revelație a ultimilor ani pe scenele românești de concert” , chitaristul Dragoș Ilie s-a remarcat drept unul din cei mai carismatici și expresivi tineri muzicieni ai generației sale, încântând publicul din Europa, Asia și Statele Unite.
De la o vârstă fragedă a început studiul chitarei, primele acorduri fiind învățate de la tatăl său. A urmat cursurile Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Iași, la clasa profesorului Marius Țîmpău. Concomitent, Dragoș a studiat și cu Conf. Univ. Dr. Daniel Dragomirescu. Dragoș a obținut peste 40 de premii la cele mai prestigioase competiții din lume. Printre acestea se numără Koblenz Guitar Festival, Guitar Foundation of America (GFA), Tokyo Guitar Competition, Changsha International Guitar Festival, Miami Guitar Festival.
A susținut concerte, Masterclass-uri și Workshopuri în Europa, Statele Unite și Asia și a apărut în revistele Classical Guitar Magazine, Soundboard Magazine, Gendai Guitar, Naxos Magazine și Acoustic Guitar Magazine.
De asemenea, Dragoș a concertat – ca solist – alături de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, Orchestra Filarmonicii de Stat ”Dinu Lipatti” – Satu Mare, Orchestra de Cameră Radio și Orchestra Națională Radio din România – grație bursei „Moștenitorii României Muzicale”, oferită de Radio România și Rotary Club Pipera. În anul 2015 Dragoș a obtinut prestigioasa bursă “Woodruff Scholarship” pentru a urma studiile de licență la „Schwob School of Music” – Columbus State University, în SUA, la clasa compozitorului și pedagogului Andrew Zohn.
Pasionat de promovarea repertoriului românesc pe scena globală, Dragoș a conceput CD-ul său de debut drept un proiect ce îmbină atât aranjamente pentru chitară (opere ale lui Ciprian Porumbescu, Béla Bartók), cât și lucrări scrise de compozitori români contemporani. Albumul ‘’Guitar Delights’’ a fost înregistrat împreună cu Radio România Muzical și este disponibil la Editura Casa Radio.
Anul acesta, în luna aprilie, prestigioasa Casă de Discuri Naxos Records a lansat Primul volum al Albumului înregistrat de Dragoș Ilie : Seria completă Guitar Sonatas – scrise de Wenzel Thomas Matiegka, urmând ca vol.2 să fie lansat în curând.
Dragoș este activ și în domeniul muzicii camerale. În anul 2021, s-a alăturat cvartetului de chitară Austin Guitar Quartet, grup al cărui album de debut „The Singing Guitar” a fost nominalizat la premiile Grammy, alături de „Los Angeles Guitar Quartet”, „Texas Guitar Quartet” și ansamblul coral „Conspirare”. Spectacolele recente ale cvartetul cuprind Electric Counterpoint de Steve Reich, împreună cu compania de balet din Austin. Dragoș este și partener de scenă al celebrului violonist român Alexandru Tomescu.
Cei doi au concertat în cadrul Turneului „Stradivarius – 2022, Paganini Magic” și în 2025 „Rapsodiile” – interpretând aranjamente scrise de Dragoș ale celebrelor Rapsodii Române ale lui George Enescu și Rhapsody in Blue de George Gershwin. Alte proiecte includ concerte în Europa (Londra, Veneția, Paris – cu ocazia Jocurilor Olimpice 2024, Madrid, Salamanca, Milano) dar și proiecte didactice precum tabăra de Masterclass “Enescu Experience”, Cabana Caraiman (edițiile 2023, 2024, 2025, 2026). Dragoș a finalizat studiile doctorale la University of Texas at Austin SUA, fiind asistent universitar la clasa renumitului pedagog și interpret Adam Holzman.
În prezent, este profesor la Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași. Implicat în prevenirea accidentărilor în rândul muzicienilor, Dragoș integrează somatici alternative de tipul Body Mapping în activitatea sa didactică.
Turneul Internațional Stradivarius este o inițiativă culturală realizată din fonduri private și credem cu putere că muzica clasică trebuie să ajungă la un public cât mai larg, să fie tot mai cunoscută, practic să creeze un climat cultural național.
© 2026 Turneul Internațional Stradivarius